Histria. Recente descoperiri arheologice pe coasta Mării Negre

Interview cu câţiva dintre membrii grupului de studiu, prezenţi în campania iulie 2006

a consemnat Irina Baldescu, arh.

Prin acest interview sunt publicate informaţii şi documentaţie fotografică la zi asupra avansării cercetărilor în situl arheologic Histria în România

Situl anticei cetăţi Histria (care în epocile sale de maximă întindere acoperea o suprafaţă de 60 ha), cu continuitate de locuire în epoca antică şi în primele secole ale evului mediu (sec. VII a.C – sec. VII d.C), este unul din cele mai importante şantiere arheologice din România, cu participarea celor mai mari institute de studii arheologice româneşti (Institutul Naţional de Arheologie Vasile Pârvan al Academiei Române, Institutul de Arheologie şi Istoria Artei Cluj, Museul Naţional de Istorie a României, Bucureşti). Astăzi locul este foarte izolat, la distanţă de circa 10 km de cel mai apropiat sat, pe malurile lacului Razelm; în epoca antică actualul lac era un golf al Mării Negre, unde se ridica un port important.

Situl oraşului, menţionat în textele antice – amintim aici, de exemplu, Eusebius, Ps. Skymnos, ca şi două izvoare latine de secol IV, Historia Augusta şi Rerum gestarum Libri al lui Ammianus Marcellinus – , a fost identificat în 1914 de către arheologul român Vasile Pârvan, care studiase cu discipoli ai lui Mommsen. Săpăturile au continuat în mod aproape neîntrerupt din 1914 până astăzi, cu unele excepţii în perioadele celor două războaie.

Situl de la Histria are o importanţă culturală deosebită în peisajul studiilor despre antichitatea din bazinul occidental al Mării Negre; Histria a fost poate punctul cheie pentru descoperirea de către lumea arheologică germanică a antichităţii greceşti şi romane din această zonă.

Foarte interesante, în acest context, săpăturile efectuate la Histria în timpul primului război mondial, (1916 – 1918; până în 1916 România a rămas neutră) con mijloacele şi tehnicile de atunci, de către ofiţeri germani şi austriaci prezenţi în zonă în timpul campaniilor militare; nu este vorba de săpături de jaf ci, după moda timpului, de un interes pe care, mai curând decât ştiinţific, l-am putea numi gust pentru antichităţi. Aceste săpături sunt menţionate şi în memoriile arhiepiscopului catolic al Bucureştiului din acea perioadă, Netzhammer (R. Netzhammer, Arhiepiscop în România. Jurnal de război 1914 – 1918, Bucureşti 1993), personaj interesat de studiile clasice şi de numismatică. În mai 1917 Netzhammer îi mulţumeşte mareşalului Mackensen pentru raportul asupra săpăturilor de la Histria primit de la ofiţerul Scheunemann. De Histria se interesează şi arhiducele Friedrich, în vizită la Bucureşti.

Interesant de observat cum evenimentele belice contemporane sunt văzute, cu gust alegoric, în oglinda anticei arte a războiului: Mackensen, de exemplu, îi povesteşte lui Netzhammer că în luptele de la Adamclisi (Tropaeum Trajani, la circa 100 km sud-vest de Histria) s-a folosit de aceleaşi puncte strategice ca şi împăratul Traian în campaniile sale.

Ca să ne întoarcem la evenimentele contemporane, trebuie spus că la Histria, de câteva decenii, este prezentă în fiecare an, în luna august, o echipă de la Universitatea de la Rostock, care sapă într-una din zonele sacre ale cetăţii greceşti (prof. K. Zimmermann; zona Templu).

Publicarea cercetărilor despre Histria a început în timpul lui Pârvan, cu trei volume dintr-o serie proiectată de şase (1916, 1923, 1925); a continuat cu volume monografice şi, din anii ’70, cu periodicul “Histria” (bibliografia completă, adusă la zi în 2005, este inclusă în volumul Histria. Ghid Album, coordonatori Al. Suceveanu, M. V. Angelescu, Constanţa 2005).

Situl era deja vizitabil, fără vreo organizare deosebită, în prima jumătate a secolului XX. Astăzi este cel mai important sit arheologic de interes turistic în România, deschis vizitelor, în linie generală, din mai până în septembrie, sezonul turistic al coastei româneşti. În anii ’80 a fost construit şi actualul muzeu, destul de amplu, care a înlocuit depozitul din anii 1930.

Prof. Alexandru Suceveanu, Institutul Naţional de Arheologie Bucureşti, responsabil ştiinţific al şantierului

1. Domnule profesor, puteţi sa punctualizaţi câteva repere cronologice ale ocupării sitului de la Histria?

Situl Histriei e locuit în mod continuu din sec. VII a.C până în sec. VII d.C.; în această zonă geografică este unicul sit arheologic care permite un studiu complet al perioadei antice, fiind documentate consistent toate etapele aşezării, de la perioada greacă arhaică – epoca fundării oraşului –, la epoca clasică, elenistică, romană timpurie, până în epoca romană târzie (în ultimele secole face parte din Imperiul Roman de Răsărit); alte oraşe antice în zona, v. Olbia, Tomis, Callatis, Odessos, Apollonia, fie au fost fondate mai târziu, fie au dispărut înaintea Histriei.

Configuraţia cetăţii arhaice – întinsă pe remarcabila suprafaţă de c. 60 ha – este astăzi în linii mari cunoscută; a fost identificată una din zonele sacre şi zidul de apărare al aşezării civile, de chirpic, construit pe la mijlocul sec. VI a.C. Există informaţii despre o incintă arhaică a acropolei.

Este încă în aşteptarea unei explicaţii coerente problema incintei de epocă clasică; pentru perioada elenistică, probabil că incinta de zid cunoscută astăzi este în fapt doar o extindere a incintei acropolei arhaice, în timp ce alături exista o aşezare civilă, protejată de un zid de chirpic (sunt documentate reparaţii elenistice la incinta arhaică). Ideea unui sistem de dublă incintă, cunoscut în lumea greacă, are temei ferm în perioada elenistică şi ar putea fi extrapolată pentru perioada arhaică.

Una dintre raţiunile fondării Histriei este poziţia sa favorabilă ca port la Marea Neagră (poziţia exactă a portului nu a fost identificată pe teren; există mai multe ipoteze, dintre care tind să o favorizez pe cea care situează portul la sud, cam în zona actualului acces turistic la sit). Golful s-a colmatat în timp, fapt ce a antrenat decăderea cetăţii, dar se poate asuma că portul era încă folosit în sec. VI (de exemplu este de exclus că marmurile din bazilica episcopală au fost aduse altfel decât pe mare). Avem dovezi epigrafice că în epoca romană se investeşte în întreţinerea instalaţiei portuare (de exemplu în sec. II d.C., în timp ce în epoca Severilor – sec. III – apar menţionate reparaţii la farul portului etc.).

Perioada între sec. I a.C – I d.C este o perioadă de slăbire a cetăţii (în contextul avansării romane, a războaielor lui Burebista etc.); asistăm la o refondare în epoca lui Adrian, apoi o decădere mortală spre epoca lui Marc Aureliu (în timpul războielor scitice c. 238 – 265 – în expresia acelui faimos fals din sec. IV numit Historia Augusta, se asistă la “excidium Histriae”). Ammianus Marcellinus de exemplu menţionează Histria ca “quondam potentissima”, fapt ce dă măsura situaţiei cetăţii în epoca sa.

Impozante oricum zidurile incintei de sec. III, construite în mare grabă.

Oraşul trece printr-un amplu proces de restaurare în epoca lui Diocleţian şi Constantin, când apare un nou cartier de construcţii cu destinaţii economice şi cartierul de nord. Ca punct de referinţă pentru începutul dezastrului Histriei s-ar putea lua, în mod simbolic, uciderea împăratului Valens la Adrianopol (378); de exemplu pentru a doua jumătate a sec. V (epoca invaziilor hunice) nu a mai fost găsită nici o monedă, semn că circulaţia monetară era nulă şi probabil asistăm la întoarcerea către schimbul în natură.

În secolul VI, sub împăratul Anastasius, este documentată o aparentă înflorire, în fapt cu totul artificială; este vorba de stipendii acordate de stat Bisericii, prin care se construiesc edificii monumentale (de exemplu bazilica episcopală) de dimensiuni impresionante, cu decoraţie elaborată, ridicate însă într-un mediu urban sărac şi fără strălucire proprie.
Între secolele VI şi VII are loc decăderea completă de la oraş la cătun.

2. Vorbind de extindere în teren, ce suprafaţă a fost cercetată până acum, în ce măsură este cunoscută existenţa Histriei?

Ca aproximaţie rapidă aş zice că, în ceea ce priveşte cetatea arhaică, a fost cercetată o suprafaţă care reprezintă circa 10% din întindere; pentru epoca romană timpurie a fost cercetat în jur de 20%, şi circa 40-50% din întinderea Histriei târzii.

3. Dincolo de istoria antică a Histriei, istoria modernă a descoperirii şi cercetării Histriei reprezintă în sine o parte importantă a istoriei arheologiei româneşti. Puteţi să punctaţi etapele importante ale avansării şantierului?

Meritul de a identifica situl îi revine lui Pârvan (1914), chiar dacă deja în sec. XIX Ernest Desjardins ipotizase existenţa Histriei în această zonă. Între 1911 şi 1914 Pârvan a săpat la Ulmetum (a fost o epocă de exerciţiu tehnic, s-ar putea spune), apoi în toamna lui 1914 s-a transferat în situl Histriei şi prin sondaje a descoperit de-a dreptul Poarta Mare (img. 4) a incintei (structuri pe care noi, acum, le datăm în sec. III.). Oricum Pârvan, puţin mai târziu, a identificat probabil destul de exact traseul incintei arhaice, pentru că suprafaţa trecută în actul de concesiune a terenului pentru săpătură, acordat de Ministerul Cultelor din acea perioadă, corespunde suprafeţei rezervaţiei arheologice de astăzi.

În doi ani Pârvan a săpat toată incinta târzie (ceea ce din punctul nostru de vedere înseamnă distrugerea completă a contextului stratigrafic târziu; pe de altă parte, a scos la lumină elementul cel mai puternic în percepţia vizuală, turistică, a sitului); după cum spunea el, reproduc din memorie, a dat la o parte zidurile barbare legate cu pământ ca să scoată la iveală Histria monumentală. Din păcate Pârvan, într-un gest de extrem orgoliu, înaintea morţii a dat foc tuturor notiţelor sale.

Între 1927 şi 1942 au condus săpăturile soţii Lambrino. Marcelle F. Lambrino era o foarte bună cunoscătoare a ceramicii greceşti arhaice şi a publicat o monografie încă valabilă asupra materialului găsit la Histria. În rest, este vorba de un maraton arheologic fără documentaţie, marcat de amatorism, lipsă de interes pentru contextul arhitectonic şi arheologic; au fost luate în consideraţie numai inscripţiile şi obiectele. Caietele de săpătură ale soţilor Lambrino sunt în curs de publicare acum, din păcăte în mod lacunar şi uneori distorsionat.

Între 1949 şi 1970 a fost conducător ştiinţific [prof.] Emil Condurache; între marile merite ale acestei perioade este începerea publicării volumelor monografice Histria (I, II), extinderea cercetărilor asupra necropolei tumulare (sec. VII a.C – II d.C.), cercetarea zidului incintei arhaice, efectuarea de sondaje în satele dimprejur pentru identificarea altor situri. În această perioadă arheoloaga Maria Coja a deschis şi şantierul de la Ulmetum, cetate satelit a Histriei, cu o problematică foarte complexă.

În vremea lui Pippidi (1971–1981) s-a reglementat apariţia periodicului Histria, cu publicarea săpăturilor în curs.
În anii 80 (sub conducerea lui Alexandrescu, 1982–1988) a fost identificată şi cercetată bazilica episcopală (Radulescu, Suceveanu, Alexandrescu) şi a fost construit noul muzeu, pentru a putea expune parte din materialul descoperit.

In anii ‘90 se înregistreaza unii pasi mai consistenti in directia punerii in valoare din punct de vedere turistic (c. 1991–1994, restaurarea de la unul din complexele termale – Terme II –, transportarea pamântului depozitat anterior de cercetări în interiorul incintei etc.).

Din 1995, de când am responsabilitatea conducerii ştiinţifice a şantierului, am încercat, prin campaniile de săpătura (în nodurile deja identificate sau ca secţiuni de studiu; o săpătură completă în suprafaţă este imposibilă din cauza dimensiunilor extrem de ample ale sitului) pentru a clarifica anumite aspecte (de exemplu stratigrafia în afara zidurilor de secol III d.C, orientarea reţelei stradale în diferite epoci etc.).

4. Care sunt, în prezent, punctele unde se desfăşoară cercetări?

După cum ştii, la Histria, din cauza climei, nu se poate lucra decât din iunie până în septembrie, aşa ca avansarea cercetării nu poate fi rapidă. Lucrează mai multe echipe; sunt în curs cercetările la secţiunea est – vest, unde au fost deja studiate straturile de epocă romană şi acum s-a ajuns la straturile epocii greceşti (arheologi Viorica Rusu Bolindeţ, Alexandru Bădescu). Se lucrează în zona extra muros la sud de Poarta Mare (arheologi Adela Bâltâc, Valentin Bottez); într-una din zonele sacre de epocă greacă, aşa numită zona Templu (aici, din păcate, straturile romane – de exemplu casa din epoca lui Constantin, care a fost pentru mult timp unul din simbolurile turistice ale Histriei – au fost demantelate cu prea multă uşurinţă). Continuă cercetările la două bazilici creştine, una deja descoperită de Pârvan,

adosată zidului de incintă de sec. III, unde în profunzime a fost identificat un alt bothros de epocă greacă (arheolog Mircea Alexandrescu, Valentin Bottez), cealaltă – aşa zisa Bazilică cu criptă (arheolog Irina Achim).

5. Obiectivele dumneavoastră pentru următoarele campanii?
În curând va ieşi, în sfârşit, volumul monografic al bazilicii episcopale.

În rest, sper să facem mai mult în privinţa intervenţiilor de conservare şi de punere în valoare, la zidul arhaic de chirpic, la turnul zidului clasic, la incinta elenistică, la incinta romană timpurie, la cele patru bazilici creştine, la monumentele din zona sacră. [arheolog Irina Achim, Institutul de Arheologie Bucureşti]

6. Poţi să ne spui cîteva cuvinte despre noile descoperiri în zona Bazilicii cu criptă?

În sectorul bazilicii cu criptă (sec. V – VI)

s-a săpat în suprafaţă între anii 1930–50, ceea ce înseamnă că stratigrafia nu mai era, în acele punte, relevantă. Continuarea cercetării după anul 2002 a condus la descoperirea, în adâncime, a unor elemente extrem de importante pentru articularea spaţiilor sacre de la Histria. S-a stabilit ca bazilica suprapune parţial un podium de epocă greco–romană

şi au fost identificaţi doi bothroi (puţuri rituale), depozite închise, unul cu materiale din sec. I – III d. C, altul în curs de cercetare, dar cu materiale anterioare sec. V a.C. Această situaţie reprezintă unul din puţinele exemple certe, în zona noastră geografică, de suprapunere a unui loc de cult creştin peste o zonă sacră păgână.

Bazilica este orientată după direcţia canonică est-vest; absida este construită deasupra bothrosului de epoca romană; cripta

în forma actuală rezultat al unei restaurări din anii 1940) este situată la vest de bothros, la un nivel superior acestuia. Deasupra podiumului, conservat la nord de bazilică (poate stilobat al unui edificio sacru, cu pavaj în plăci mari de calcar, bine conservat) sunt organizate unele spaţii care comunică cu bazilica printr-o deschidere (poartă). Spaţiul imediat adiacent navei de nord funcţiona probabil ca un atrium (descoperit), după cum ar sugera prezenţa fântânii găsite acolo, constituită practic din două elemente semicirculare de calcar, model produs de un atelier local de pietrari în sec. V d.C.

Cel de-al doilea puţ ritual (ante sec. V a.C.) este situat la un nivel inferior podiumului, la nord – vest de acesta; se păstrează un singur element de marmură care probabil îi delimita bordul. Relaţia dintre bothros-ul clasic şi elementele arhitectonice contemporane este încă de clarificat.
[Primele constatări asupra bazilicii cu criptă au fost publicate de I. Achim în Mélanges Jean Pierre Sodini. "Travaux et Memoires" 15, Parigi 2005, pp. 85–97.

arheolog dr. Viorica Rusu Bolindeţ, Institutul de Arheologie şi Istoria Artei Cluj]

7. La Histria în multe sectoare stratigrafia nu mai este relevantă, deranjată prin săpăturile de început de secol XX; cercetarea de care te ocupi a avut tocmai rolul de a clarifica astfel de detalii.Cum a fost gândit studiul?

A fost trasată o secţiune într-o zonă care, faţa de extinderea cetăţii în epoca romană târzie şi elenistică, era extra-murană, fiind însă centrală în epoca romană timpurie; zonă necercetată anterior, cu stratigrafie intactă. Scopul a fost tocmai clarificarea succesiunii de ocupare din perioada greacă până în epoca romană târzie (s-au găsit urme de locuire neîntreruptă, cu excepţia unei perioade în sec. IV–V, când în zonă a apărut o necropolă, legată de bazilica creştină timpurie ale cărei resturi se văd la sud de secţiune, singura din exteriorul cetăţii romane târzii).

Interesantă este scoaterea la lumină a unui portic (conservat la nivel de bază şi primul tambur al coloanelor) de epocă elenistică târzie (I a.C - I d.C),

element important pentru imaginea urbană a zonei. A fost identificat, în straturile mai recente, un edificiu cu un parament extrem de îngrijit, în plăci mari de calcar, cu resturi de tencuială pictată, policromă, descoperite fragmentar în interior (perioada severiană).
Descoperirile din zonă atestă păstrarea din epocă elenistică până în perioada romană târzie a unei aceleiaşi orientări a tramei stradale; cercetările viitoare vor clarifica dacă această orientare este deja definită în epoca arhaică.

Arheolog dr. Adela Bâltâc, Muzeul Naţional de Istoria României, Bucureşti

8. La Histria zidul de incintă tardo roman ( descoperit deja de Pârvan) delimitează o cetate de suprafaţă mult redusă faţă de epocile anterioare. Ce elemente au fost aduse la lumină în zona din afara zidului tardo-roman, la sud de poarta mare?

Scopul nostru a fost clarificarea situaţiei zonei suprapuse de incinta romană târzie; în plinta zidului, după cum se vede, au fost refolosite piese arhitectonice remarcabile (fuse de colonă, elemente de antablament, inscripţii) recuperate de la diferite construcţii anterioare, greceşti şi romane.

În zona studiată au fost identificate trasee de străzi, tăiate de zidul de incintă, cu pavaj conservat in situ, şi reţeaua de canalizare aferentă (aducţiune şi deversare); acestei etape (sec. I – c. 175) i se asociază un tip de locuire de lux, caracter care se pierde în epocile succesive.

Arheolog Valentin Bottez, Muzeul Naţional de Istoria României, Bucureşti

9. Cercetarea bazilicii creştine de lângă zidul de incintă sud, descoperită de Pârvan, a fost reluată în ultimii ani. Care sunt coordonatele săpăturii?

În acest sector (al cărui coordonator este Mircea Angelescu) s-a urmărit clarificarea relaţiei dintre bazilica zisă Pârvan

şi zidul de incintă(sec. III – VI) căruia îi este adosată şi obţinerea unor informaţii asupra complexului ecleziastic, care în epoca târzie ajunge să includă şi o parte din vechea stradă publică, care în acest moment este închisă printr-o poartă şi devine privată. S-a urmărit şi verificarea unei ipoteze avansate anterior, legată de existenţa unui templu, suprapus de bazilică (s-a descoperit un bothros, de atribuit probabil unei divinităţi taumaturgice, o ipostază a lui Apollo, cum ar sugera piciorul sculptat găsit între materiale). În straturile profunde au fost identificate, pe o parte din sector, şi resturi de locuire care merg din epoca arhaică până în epoca elenistică.

La adresa http://www.cimec.ro/Arheologie/web-histria/index_eng.htm se pot găsi informaţii detaliate asupra sitului archeologic: asupra istoriei (Situl arheologic Histria), asupra avansării cercetărilor, adus la zi în 2005 (Cercetarea la Histria), asupra zonei geografice (Harti si planuri), asupra muzeului fondat în 1982 (Muzeul Histria), ca şi informaţii bibliografice (Bibliografie) şi o bogată documentaţie iconografică asupra locului şi a pieselor descoperite (Histria în imagini).